adio. la braşov

îmi e cu sorry, târfa, dar astfel rulez io
şi cum se lasă neaua pe ţigle roz de case
ca o osânză rece pe cărnuri şi pe oase
te las; mai pustiită ca doctor Jivago

până-n rărunchi de creier făptura ta intrase
ca tanga între buci pe când dansezi tango
cândva, aveam căiţa; cândva, aveai halo
cândva, cand Mureşenii de stuc păreau Ringstrasse

de-aş apăsa pe answer, tu ai şopti “alo”
cu scâncetul cu care mă primeai între coapse;
dar nu. îmi aştept 5-ul, şi-a kurtos amiroase
şi nu mă simt albastru; de fapt, mă simt maro

    ţi-am lăsat, cortezie, buchet imens de flori
    sunt antimyosotis, sunt “uită-ma şi mori”