3 secunde cu himera mea...

Dumnezeule, nu stiu daca aburii durerii si fulgerele sale taind arborele nervos, sau poate adumbrirea ochilor deschisi din virtuala moarte, sau poate intreaga mea inchipuire desteptata spre a trai, spre a prelungi existentul prin fictiv, ridicasera aceasta fiinta dinnaintea mea in inger albastru. Tentacule miezos-lucitoare de polen undind albastre iradia in jur, desfacandu-se-n curbe perfecte, de Caballa trasata cu sufletul prin aerul moale, iar fiecare linie, instantiind un zambet sau cea mai mica tresaltare a muschilor fetei ei (oare existau muschi, sau doar piele curata ca piatra alba, dar valurita moale, totusi...) se despica in ramuri, in degete-mangaiere filiforme, balet de pseudocelenterate, demoni pedunculari in apa metil-albastra, alunecand ca o maree difuza, topita-n sticliri, prin aerul moale, iar fiecare ramura, instantiind un zambet sau cea mai mica tresaltare a muschilor fetei ei, se despica in fire, in ate de lumina si praf siniliu incalcindu-se in arabescuri convulsionate, girusuri in care se pierd miraje si mituri ale betiei in litere farsi, iar fiecare fir, instantiind un zambet sau cea mai mica tresaltare a muschilor fetei ei, se despica in firisoare, filigranand-lurex cu zvacniri de sarpe codonul de hieroglifa vie, albastra, desfasurata in aer, iar fiecare firisor, instantiind un zambet sau cea mai mica tresaltare a muschior fetei ei...
...aripi de fluture albastre faurite din plasma in mijlocul carora era chipul ei, parul fulgerator-blond si ochii electric-taietor-albastri. Avea buzele subtiri si supte, pometii ososi, totusi cu piele auriu-catifelata, groaznic de subtire, si-ntreaga ei faptura era plamadita din subtirime, inseilata pe ate de sange, pulsand straveziu in retea densa, sub pielea auriu-catifelata, si-ntreaga ei faptura se cristalizase inghetand in crisalida de brocart greu, cu irizari de malachit si cuart, valurind pe tamplele albastre ale panzei pulsiuni marine.
Fantastic invesmantata astfel pasi spre mine, ridicand unde trucoaz, disipate lent in podea, gemand umeda, si ma privi in ochi. Si erau intr-adevar minunati ochii ei, aidoma celor plamaditi candva din cuart sau piatra moale, cu miez de pietre scumpe, privind visatori dintre tamplele cariatidelor. Caci nici o vinisoara nu se zarea in albul lor, sclerotica lucea ca de marmura mata, iar irisul era dezgolit de muschii sai ciliari, parand inel de turcoaza cu reflexii crepusculare, si insasi pupila parea farama de diamant negru.