Un respiro de moment

Am fost un baiat rau. Admit, am fost un baiat foarte, foarte rau. Probabil ca voi, milioanele de femei care si-ar inchide in pivnita primii-nascuti numai ca sa imi citeasca in liniste blogul, ahtiate dupa sarmul meu, va jucati cu zecile de curelushe de piele ale biciului si sunteti gata sa ma pedepsiti. Probabil ca vreti sa pictati o reproducere dupa Van Gogh, imitandu-i tusele gratioase cu biciusca pe curisorul meu cat un timbru rusesc. Probabil ca ati pregatit deja catuse cu puf roz, ca sa nu-mi raneasca verginalele incheieturi. Dar nu, asta nu ma mai excita. Dimpotriva, ma dezgusta.

Lacrimi fierbinti, nu doar caldute, precum biserica din Laodiceea, se preling pe obrajii mei grasuti.  Si probabil ca mi-ati putea vedea lacrimile cum se innoada sub barbie, ca babetica unui bebe, daca nu mi-as ascunde, de rusine si iznoava, chipul in palme. Iata-ma, nevolnica, nevrednica si pagana sluga, cerand pentru a mia oara ceea ce nu mi se cuvinte: IERTARE!

Vorbele mele de pana acum au fost ca un cuib de naparci, ce pre multi nevinovati au improscat cu veninul lor lesios. Stiu ca am ranit sentimentele multora. Stiu ca am oripilat pre multi. M-am purtat precum un copil fugit de-acasa, ce ajunge sa talhareasca o femeie intr-un gang intunecos, nestiind ca aceea e maica sa.

Dar acum stiu. Si imi pare rau. As vrea sa-mi fie gura tunet si glasul trambita, as vrea sa-mi fie consoanele clopote si vocalele strune de vioara, iar fiecare punct de pe i sa fie o lacrima, ca sa-mi pot cere pe de-a-ntregul, lumii intregi, iertare. 

In loc de mandariile ieftine si scarbavnicul continut multimedia ce brazda chipul ademenitor al prostituatei cetati Vavilon, care era blogul meu, voi incerca cu slabele-mi puteri sa va ofer un moment de serenitate. E o piesa ce-mi aminteste de serile de vara tarzie, cand soarele scapata la ultima sulita a asfintitului, si adormeam cu bunicul sub nuci umbrosi. Se cheama Shepherds under Birches (Pastori sub mesteceni), si fost-a plasmuita de fratii nostri pravoslavnici bulgari, de la formatia Svarrogh. 

Dumnezeu sa va calauzeasca, fratii mei, cei ce varsati lacrimi, sange, sudoare sau stih pentru glia stramoseasca. Nadajduiesc sa-mi spal pacatele, trudind cot la cot cu voi, privind piezis, alature-va, trasee care nu vin in statii triste de autobuze si cuminecandu-ne, impreuna, cu painea, rosiile si pateul asternute in graba pe un ziar mototolit. Rogu-va, nu ma aruncati de la sanul vostru, si nu ma parasiti, desi eu, orbit de trufie, v-am parasit.
Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!
Бог благословить наші брати слов'яни!